membri

Fotografia mea
sunt o fire prietenosa, foarte schimbatoare, mereu dispusa sa dau o mana de ajutor, urasc ipocrizia, dar trebuie sa invat sa traiesc intr-o lume plina de ipocriti...si cam asta ar fi.

vineri, 29 octombrie 2010

Capitolul 2- My story

Ajunsă în casă, băgată în pat, am rămas cu ochii pierduți, gândindu-mă la cele întâmplate în seara asta.  Aproape mi-am ignorat prietenii deoarece tipul cel nou, Sam, mă fascina. Problema e că nu înțelegeam de ce ma fascina că nu se purta deloc cuceritor, nu era nimic forțat în comportamentul lui, dar ceva mă tot atragea mai aproape de el. Îl simțeam ca și cum ne-am fi cunoscut de foarte mult timp, știu că sună a clișeu și adevărul este că până acum nu am crezut în expresia asta, dar exact așa mă simțeam în preajma lui.
Și nu încetez să mă gândesc la îmbrățișarea noastră!  Nu pot să-mi scot din memorie parfumul lui care imi inundă, parcă, și acum nările. Felul protector în care m-a strâns în brațe m-a pus ușor pe gânduri. Îl vroiam în preajma mea și trebuia să fac orice să-l am din nou în preajma mea. Nu am nici măcar numărul lui de telefon, nu știu mai nimic despre el. Nici măcar nu știu ce vârstă are. Cred că are măcar 20, dar pare mult mai matur. Cine sunt eu să mă gândesc la el? O puștoaică proastă! Parcă îl și văd cum râde de mine cu prietenii lui spunând cât sunt de naivă și că în câteva zile mă va avea țn patul lui. La ce să mă aștept de la cineva care vine din același anturaj cu Tyler? Nu trebuia să îi spun atât de multe despre mine. Mare greșeală? Dacă acum râde cu Tyler de cum plâng eu după el?  
*** 
Sam's point of view 
Doamne, nu-mi vine să cred că după mai bine de jumătate de an reușesc să împart același spațiu cu Allison și chiar să port o conversație cu ea, fără să mă ignore. De data asta mă vedea. Vorbea cu mine și se uita la mine, în ochii mei. Și ce ochii frumoși are.. Parcă ar fi două safire, care atunci când mă privesc îngheț de emoție. Și părea atât de afectată de povestea mea! Când mi-a zis că îi e cam frig nu știam ce să fac. Vroiam să îi dau hanoracul meu, dar m-am gândit să îmi încerc șansa să văd dacă mă lasă să o țin în brațe. S-a lăsat atât de frumos îmbrățișată și o simțeam cum tremură ușor în brațele mele. Trimitea fiori fierbinți pe șira spinării cu fiecare mișcare. Se agățase cu atâta recunoștință de mine. Îmi pierdeam cotrolul. În mine s-a trezit toată dragostea pe care am încercat să o îngrop atâtea luni. Vroiam atât de mult să o sărut și am fost atât de aproape să fac asta, dar m-am abținut la timp și i-am sărutat ușor nasul, timp în care îmi imagnam ce gust dulce treuie să fi avut buzele ei. Nu trebuie să îmi mai pierd așa controlul! Nu trebuie să știe că o iubesc atât de mult, din clipa în care am vazut-o prima dată. Nu trebuie să știe asta vreodată! Oricum va pleca și poate atunci voi reuși în sfârșit să o uit.
Îmi amintesc și acum ziua în care am întâlnit-o: era 31 decembrie ăi ne-am strâns cu gașca să stam la spectacolul în aer liber organizat de revelion. Am cunoscut-o, ea fiind pe atunci iubita lui Tyler.  
De multe ori Tyler îmi povestea de ea, despre cât de dulce și nebunatică este, despre felul în care nu ai cum să te plictisești alături de ea fiind mereu spontană.
*** 
Fleshback (Sam's point of view) 
Azi, în sfârșit o voi cunoaște pe prietena lui Tyler, Allison. Sunt foarte curios în legătura cu fata de care este atât de îndrăgostit Tyler! 
Ajunși la blocul ei a venit momentul să facem cu toții cunoștință. Nu știam care din cele trei fete este ea, dar știu că am observat o fată veselă, care era în centrul atenției mereu. Și nu pentru că ar face ceva special ci pur și simplu toți erau atenți la ea, cu ea. Se vedea că prietenii ei o adorau. Și nici nu aveau cum altfel. 
-Bună! Sunt Allison, întinde fata carismatică mâna spre mine în semn de salut. 
-Bună! Sam, răspund eu buimăcit. Deci ea era! Cumva îmi doream să nu fie ea, acest adevăr îmi frânse parcă inima. Însemna că era de neatins! Era iubita prietenului meu. Nu aș fi putut să fiu niciodată cu ea!
-Încântată de cunoștință. 
-De asemenea.  
Nu știu exact ce s-a mai întâmplat în jurul meu câteva momente bune deoarece mâna ei a zâbovit cateva secunde în mâna mea creând o strângere ușoară, care mi-a răpit răsuflarea! Nu doar că o admiram de la departare ci că acum când i-am simtit căldura atingerii ei, când zâmbetul ei mi-a pătruns în inima, am știut că m-am îndrăgostit... pentru prima data și de la prima privire. Avea niște ochi albaștri, superbi, precum cerul după o ploaie răcoroasă de vară, părul șaten, lung îi cădea ondulându-se ușor, pe umeri și chiar dacă era micuță de statură, la doar 1,6 m, avea o postură impunătoare, postură de leader.  
*** 
Seara în care am cunoscut-o a fost totodată cea mai frumoasă, dar și cea mai tristă din viața mea. Ea nu mi s-a mai adresat și cu siguranță nu a remarcat nici cum am privit-o toată seara. Cu tristețe în suflet realizam că nu va fi a mea deoarece era a prietenului meu și se vedea că și ea ținea la el. Mă durea s-o privesc cum sărea fericită în brațele iubitului ei și cum îl săruta cu tandrețe. Îi urmăream fiecare mișcare, noaptea ajutându-mă să nu fiu observat. Urmăream până și felul în care își mișca buzele peste buzele lui și simțeam cum gelozia mă poseda. Vroiam să fiu eu în locul lui Tyler! Mă imaginam chiar în brațele ei, dar nu am mai rezistat și am cautat un motiv să părăsesc gașca până în miezul nopții. Ajuns acasă am adormit plângând.
De atunci mă gândesc la ea în fiecare zi, o iubesc și o ador în tăcere. Nimeni nu bănuiește nimic; sunt doar eu și marea iubire pe care o simt față de ea. Nu pot să-i uit zâmbetul, atingerea mâinii, dar nici îmbrățișările și sărutările dăruite iubitului ei! Mă durea enorm! O vroiam pentru mine! Totuși niciodată nu aș fi fost în stare să i-o fur prietenului meu.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

My story

Visez să ajung cineva, să fiu înţeleasă şi iubită de prieteni, iar cel de lângă mine...încă îl mai aştept pe Făt-Frumos şi pe toţi tipii cu care m-am întâlnit, am încercat să îi transform în el. Fiecăruia îi lipsea câte ceva. Primul candidat la postul de Făt-Frumos al meu a fost Alexandru. El era Alex al meu şi a fost ceva foarte aproape de prototip: nu exista nimeni altcineva pentru el în-afara de mine, mă făcea fericită , mă respecta, ţinea la mine şi mă alinta. Toate fetele erau invidioase pe mine; era foarte frumos: blond cu ochişorii albaştri. Îmi plăcea foarte tare de el.. Şi de ce n-am rămas împreună? Păi, toate s-au întâmplat la grădiniţă..
Mi-aş dori foarte mult pe cineva alături de mine, îmi doresc o iubire ca în filme, ceva foarte puternic şi să nu se termine prea curând. De-asta tot caut şi... acum caut cu ce să mă îmbrac...
-Mami, unde îmi sunt blugii ăia noi?
-Ai căutat în dulap? Ţi i-am strâns eu şi i-am băgat acolo. Iar ți-ai lăsat lucrurile aruncate aiurea!
-Mersi mult!
Acum mă duc afară să mă văd cu prietenii. Sunt binedispusă că pot să-mi petrec din nou timp cu Sam, un tip cu care pot vorbi multe şi în prezenţa căruia mă simt foarte bine, în largul meu.
***
-Mai povesteşte-mi despre tine!
-Ce să-ţi mai zic, Sam? Că acum sufăr şi nu-mi vine să cred că cel pe care l-am iubit cel mai mult m-a trădat în halul ăsta? Păi, aşa e... chiar sufăr! Şi nu înţeleg cum poate cineva să fie aşa de prefăcut. Cum a putut să mai zică măcar că mă iubeşte?
-Te-a iubit. Serios! Asta ştiu sigur, dar totul s-a schimbat când a început să umble cu nişte tipi dubioşi care îi băgau numai prostii în cap şi care l-au învăţat numai de rău.
-Da, şi cum Tyler e mai prost s-a gândit că e foarte OK să ai pretenţii de la iubita ta în timp ce tu o minţi că ai nu ştiu ce treabă când de fapt tu te întâlneai cu altele.. Şi când mă gândesc că îmi doream să ne mai împăcăm... Cu o asemenea jigodie...adică l-am iertat odată şi el făcea în continuare. Îşi bătea joc de mine! Ce credea el că o să-i meargă la nesfârşit? Ei bine, nu! Proasta s-a trezit.
-Nu eşti proastă că l-ai iubit şi ai crezut în el... Ai fost doar naivă. Trebuia să cauţi probe în momentul în care ai aflat că se întâlnea şi cu altele şi că după ce pleca de la tine de multe ori se ducea la alta sau dacă tu nu puteai ieşi afară el suna pe alta și se întâlnea cu ea şi fără nicio ruşine venea la tine la geam ca un Romeo amorezat să-ţi spună că te iubeşte...
-Ce iubire... iubire bolnavă... M-a terminat. Credeam că aşa ceva există doar în filme şi că în viaţa reală nu se întâmplă . Te trădează, dar nu te joacă pe degete atât de urât. Am ajuns să cred că poate se schimbă, dar el e foarte prefăcut şi viclean, un foarte bun actor şi nu cred că se poate schimba. Îmi place măcar să cred că m-a iubit cândva..
-Allison, e adevărat, chiar te-a iubit. La inceput te adora, îşi dorea extrem de mult să fii cu el. Şi când ai fost, era cel mai fericit. Ştiu asta că îl vedeam şi mi-a şi povestit. M-a făcut atât de curios să vreau să te cunosc. Dar anturajul l-a schimbat mult. Îi spuneau că doar no o să practice monogamia de la vârsta asta.
-Şi eu? Eu cu ce am greşit? Şi-a bătut joc de sentimentele mele. Îmi zicea că nu mai are baterie şi îşi dădea telefonul pe offline ca să poată asculta muzică în voie fără să îl deranjeze cineva. Nu trebuia să-l sun deloc, dar sunam că simțeam că ceva nu-i în regulă şi că ceva ar ascunde.
-Nu-i adevarat, n-a fost vina ta. Trebuia să fii tratată altfel.
-De ce vreau să-l am? 
-Te înţeleg. Dar gândeşte-te că nu poţi să mai ai o relaţie cu el, că te-ar face şi mai tare să suferi. Şi este normal să îl vrei că a însemnat ceva pentru tine şi e destul de recentă despărţirea.
-De fapt suntem despărţiţi de 3 luni şi mă gândeam că mi-aş dori să mai ies o săptămână cu el să mă prefac că îl cred, doar să mai pot să-l sarut, să mă bucur de braţele lui şi să-l mai am aproape apoi totul să se termine! 
Acest gând a aşternut liniştea între noi, până când eu am întrerupt-o cu un tremur:
-Ce frig s-a făcut, la fel ca în sufletul meu.
Mereu devin melodramatică atunci când sufăr, așa sunt eu teatrală, îmi exprim mai ușor sentimentele.
-Nu-ţi face griji voi fi lângă tine şi dacă vrei pot să te iau în braţe ca să te mai încălzeşti. Poţi să mă consideri un bun prieten.
Alternativa asta suna foarte bine, în fond, nu știu de ce dar ceva mă atrăgea foarte tare la el, era ca și cum știa mereu exact ce să-mi spună sau să facă. Parcă vedea adânc în sufletul meu. Era o senzație atât de profundă că mă speria. Simțeam că vreau să fug, dar mai tare mă apropiam de el. Și mă tot întrebam ce are el de în două zile de când ne cunoaștem m-a făcut să am atâta încredere în el și să-i povestesc tot ce am pe suflet, ce mă macină?
-OK!
S-a dat mai aproape de mine, pe bancă, şi-a desfăcut hanoracul şi m-a primit pe mine acolo, la căldură şi în siguranţă. Era ireal, adică cine mai face așa ceva? Parcă era un fel de cavaler cu o politețe ieșită din tipare.În preajma lui eram mai mereu în stare de șoc.
Tandrețea lui mă amețea, mă făcea să uit de mine. Mă privea, iar eu mă topeam sub privirea lui! Nu își lua ochii de la buzele mele! O, Doamne, mă va săruta iar eu nu știu ce să fac. Aș vrea să mă îndepărtez, dar nu pot! Sunt prinsă în transă. Se apropie de fața mea atât de tare încât îi simțeam respirația fierbinte pe obrazul meu. Întregul meu trup era învăluit de o emoție cum nu am mai simțit niciodată, ceea ce mă făcea să mă întreb dacă l-am iubit cu adevărat pe... cum îl chema? Nici nu reușeam să îmi amintesc numele. Ce mai conta? Acum eram doar eu și Sam. Doar asta conta! S-a retras pentru câteva secunde, momente în care am reușit să iau o gură de aer, ca apoi să mă sărute pe nas.
-De ce ai făcut asta? întreb eu extrem de mirată.
El a ridicat din umeri și a zis: 
-Așa!
E clar, tipul ăsta mă intriga mult de tot. Se poartă atât de diferit. Mă dezmeticesc și îmi reușesc să îmi șterg de pe față zâmbetul acela prostesc și mă retrag din îmbrățișarea lui:
-Mersi. Mi-e mai bine.
S-a distanțat puțin de mine, moment în care îmi blestemam zilele că am deschis gura și mă întrebă:
-Ce vrei să faci mai departe?
-Păi, nu prea știu decât că aștept rezultatele la admitere ca să știu la ce facultate am intrat.
-Și la ce facultate ți-ai dori să intri?
-Nu știu. Știu doar că vreau să fiu studentă la ASE. Ca să am motiv să plec de acasă și să îi fac mândri pe ai mei. Vreau să plec din orașul ăsta, să pot fi liberă, independentă. Apropo, cât e ceasul?
-10:40. Trebuie să pleci?
-Da, cam acum 40 de minute trebuia să plec, dar mai stau că dacă mama nu înțelege de vorbă bună că am și eu vârsta mea și mă fac de tot râsul să intru în casă odată cu copii de 12 ani, nu am ce să îi fac. Vara trecută am reușit să ajung la marea performanță de a mă lăsa afară până la miezul nopții și mai târziu chiar dar nu mai mult de 00:30. Eram în extaz. Am reușit performanța de a o convinge de asta deoarece eram mereu o gașcă de vreo 5-6 din care cel mai mic, vecinul meu, era cu 5 ani mai mic ca mine. Și condiția principală era să stăm în fața blocului. Cea mai frumoasă vară... Dar acum, nu știu ce i-a venit din nou. De parcă nu sunt mai mare cu un an față de vara trecută... Pe tine până la cât te lasă să stai pe afară?
-Până când vreau eu, spuse el cu o doză mică de tristețe în voce.
-Și acesta nu este motiv suficient de fericire supremă, că ai atâta libertate?
-Nu chiar. Nu în condițiile astea.
-Adică? de ce te-ai întristat?
-Păi, ai mei sunt plecați în Italia de 3 ani și ne-au lăsat, pe mine și pe sora mea mai mică, în grija bunicii. Și facem cam ce vrem, dar uneori îmi lipsește să am pe cineva care să mă certe când vin târziu acasă.
-Nu am știut. Nu mai fii trist. 
Nu suportam să-l văd trist, nu pe el, cel care mi-a ridicat moralul de la pământ și mi l-a înălțat sus spre cer. Mi-a readus zâmbetul pe buze, m-a făcut să am din nou chef de viață. M-am dat mai aproape de el pe bancă și l-am cuprins în brațe. Nu a ezitat deloc și imediat a răspuns îmbrățișării mele.
-Mersi, nu am mai spus asta nimănui. E ca și cum nu aș avea părinți. Adică ne sună aproape zilnic, dar e greu să avem grijă de noi, de casă. Bunica e bătrână și bolnavă și nu mai poate nici măcar să mai gătească. Noi facem totul și dacă avem nevoie de bani pentru diverse, părinții ne ceartă mereu că li se pare că cerem prea mult și mereu ne acuză că îi cheltuim aiurea. Dar nu e deloc așa. Ba mai mult eu de vreun an îmi câștig cum pot și banii mei și parcă tot nu sunt mulțumiți. Mă întreb dacă vor fi vreodată.
Și o lacrimă se prelinse ușor pe obrazul lui. Eu i-am șters-o imediat și am alintat obrazul cu pricina. I-am luat ambii obraji în mâini și obligându-l să se uite în ochii mei i-am spus:
-Nu mai plânge! Nu suport să te văd așa.
Îi sărut ambii obraji apoi zic:
-Unde e băiatul vesel pe care l-am cunoscut acum câteva zile?
-Ne știm de fapt de mai demult. Din iarnă.
-Ce vrei să spui? întreb eu mirată.
-Nimic, nu mai contează.
 Am preferat să nu mai insist asupra subiectului văzându-l deja foarte afectat.
-Hai să te duc acasă că se face târziu și mult mai frig.
-Bine. Ne vedem și mâine?
-Sigur. Nimic nu îmi face mai multă plăcere decât să te văd zilnic, să te cunosc mai bine. 
Din nou simțeam melancolie în vocea lui. Cred că are legătură cu părinții lui.