Calea spre perfectiune...e calea spre bunatate, spre Rai

     Intotdeauna mi-am dorit sa fiu fericita... dar ce e fericirea? Poate ca unii spun de multi bani si o cariera de succes, altii sa fie cu persoana iubita, altii poate doar sa fie sanatosi.. Eu cred ca e nevoie de cate putin din fiecare... Mi-as dori sa ma fac auzita.. asta pentru ca de prea multe ori am tacut... nu mi-am spus parerea de teama sa nu ma fac de ras. De multe ori ma intreb de ce e lumea asa rea, de ce e nepasatoare; chiar nu vede nimeni cand sufar? Poate ca pur si simplu exagerez, dar tot ce se intampla in jurul meu ma afecteaza... problema e ca nu prea ma potrivesc in lumea asta.... ma simt neputincioasa in fata unor persoane care fac mult rau. Mereu mi-a placut sa ajut pe cineva la nevoie, dar am constatat ca atunci cand ceream ajutor nu prea mi se dadea, si chiar si asa am contiuat sa ajut, sa fac persoanele care se simt singure sa nu mai fie asa... sa devin confidenta lor, mereu am observat ca se simteau mai bine dupa ce isi spuneau oful...
     Ca tot vorbeam de fericire. Sunt fericita, dar nu stiu de ce mereu o umbresc cu prostii gen "de ce e asa cand putea fi altfel". As vrea sa pot sa ma autoeduc, stiu ce fel as vrea sa fiu, dar parca nu-mi iese. Trebuie, in principal sa nu ma mai enervez asa repede... ca nu rezolv nimic, niciodata n-am sa pot gasi o solutie buna sub presiunea nervilor... Stau si ma gandesc cate greseli am facut din cauza nervilor... De azi am sa incerc sa fiu o persoana mai calma, n-are nimeni nicio vina, nu trebuie sa ma suporte pe mine cand "m-a apuca crizele", cum imi place mie sa zic... Am sa incerc sa fiu alt om, ma schimb de dragul persoanelor din jurul meu pe care poate ca le ranesc cu atitudinea mea...