M-am trezit cu mult mai mult chef de viaţă faţă de cum eram când am adormit. Poate că acest lucru era datorat şi întâlnirii pe care urma să o am cu Ryan pe care nu l-am mai văzut de câteva zile.
-Neaţa, mami.
- Neaţa. Îţi fac ceva de mâncare?
-Omletă?
-OK. Te strig când e gata!
Măcar azi nu mai eram singură acasă şi timpul avea să treacă mai uşor. Am mâncat împreună cu mama care tot încerca să afle dacă am păţit ceva. Problema era că nici eu nu ştiam exact dacă am păţit ceva sau totul era doar în mintea mea. Cert este că vreau ca azi să mă rup de Lydia ca să nu fiu nevoită să mă gândesc la ce voi face în legătură cu Sam.
Timpul a trecut, cum bănuiam, mai uşor, petrecându-mi-l ajutând-o pe mama la treburile casnice.
Când am auzit telefonul sunând parcă mă smulsese din gândurile de care eram profund absorbită. Era Ryan care mă anunţase că a terminat treaba şi că în jumatate de oră ajunge în faţa blocului meu. M-am aranjat în cel mai scurt timp, apoi am ieşit în întâmpinarea lui.
Ca de obicei i-am sărit în braţe iar el, la fel ca întotdeauna, m-a strâns cu căldură la pieptul lui. Deja îmi era mult mai bine! Simțeam ca de fiecare dată că acolo e locul meu!
-Ce mă bucur să te vad! spun eu în timp ce aproape ca îl sugrum.
-Și eu mă bucur, nebuno, dar lasă-mă și pe mine să mai trăiesc!
-A, scuze, nu mi-am dat seama, spun eu amuzată.
-S-a mai întâmplat ceva în tot timpul ăsta de când nu am mai vorbit?
- Păi, în-afară de dezamagirea despre care iți povesteam nu s-a mai întâmplat nimic.
I-am povestit ceea ce ieri părea o mare dramă şi el mă asculta tăcut. Era foarte obişnuit să mă vadă aşa, eu trecând foarte uşor de la o stare la alta. Am tot umblat veseli prin oraş şi am povestit diverse apoi am ajuns în cartier la mine unde am mai poposit cateva ore pe o bancă.
Se lăsase răcoare așa că stăteam apropiați unul de altul și el îmi tot săruta creștetul capului. Nici nu-mi dau seama când am ajuns să ne sărutăm, știu doar că s-a întâmplat total pe nepregătite și că după ce ne-am dezlipit buzele amândoi am oftat:
-Ce a fost asta? întreb eu.
-Nu știu cum s-a întâmplat. Îmi cer scuze, spune el, vizibil jenat de situație.
-Bine, dar ce înseamnă? insist eu.
-Nici asta nu știu. Sunt doar foarte surprins!
Și replica asta a aprins ceva în mine, ceva ce m-a făcut să-l sărut iar și iar. Nu-mi mai păsa de nimic! Era genial, simțeam cum sunt invadată de căldură, de afecțiune. Era el, primul băiat pe care l-am iubit. Primul care m-a iubit cu 3 ani în urmă. Alături de el am simțit prima dată ceva ce se putea categorisi a fi dorință! Și simțeam cum ne învăluie din nou. Mă săruta diferit, cu mai multă sete, dar și un strop de reținere. Eu îl trăgeam mai aproape de mine înnebunită de tot ce simțeam, ceva ce, realizam acum, în ultimii ani mi-a lipsit!
Când ne-am dezlipit într-un final din nou buzele am încercat să clarificăm situația doar că pe mine m-a luat gura pe dinainte:
-Te vreau înapoi! Îi zic eu aprope fără a gândi.
L-am uimit. Lucrul acesta se vedea foarte clar:
-Nu știu ce să zic!
I-am închis gura cu încă un sărut. Buzele noastre se căutau disperate. Îi gustam din nou buzele moi și simțeam cum timpul se oprește. El mă săruta atât de senzual, foarte diferit de acum 3 ani! Asta însemna că nu m-a uitat. Știam că sunt nedreaptă, dar dacă simțea așa oare nu-l făceam fericit cu propunerea mea? Și ce s-ar mai mira prieenii noștri! Vor ști toți că noi aparțineam unul altuia!
-Spune-mi că ceea ce am simțit eu nu ai simțit și tu!
-Nu pot sa fac asta deoarece a fost reciproc.
-Atunci? De ce stai pe ganduri?
-Dar, a trecut atâta timp..
-Știi cum se spune: „Unde a existat foc mai rămâne cenușa”. E foarte clar că este și cazul nostru chiar dacă nu mă așteptam la așa ceva. Acum chiar pot să zic că s-a întâmplat ceva în viața mea care merită povestit!
-Mă lași fără cuvinte!
-La ce avem nevoie de cuvinte? Asta - și l-am mai sărutat o dată - explică tot! Noi doi aparținem unul altuia.
-Poate că ai dreptate, dar au trecut 3 ani de când nu mai suntem împreună și în tot timpul acesta tu ai avut alte iubiri, eu pe nimeni! De ce să te întorci acum la mine?
-Pentru că ceea ce am simțit amândoi în seara asta este pe cât de real pe atât de surprinzător și fascinant. Vreau să trăiesc asta! Când ne-am despărțit eram prea mici și proști.
-Eu nu am nimic de spus?
-Ba, bineînțeles! Ce părere ai?
-Sunt în stare de șoc!
-Stai să te ajut să-ți revii - și iar l-am sărutat - e mai bine?
-Nu chiar. Mă amețești!
-Păi, vezi? De ce stai atât pe gânduri? Riscă și ai să câștigi!
-Ce să câștig?
-O aventură de-o vară sau de-o viață, poate continuarea poveștii noastre de iubire!
-Stai ușor! Nu te mai entuziasma așa! Nu am spus nimic încă.
-Știu, dar eu sunt sigura pe ceea ce simt și chiar dacă sună ciudat și poate deplasat: Ryan, te iubesc și mă simt ca și cum noi nu ne-am fi despărțit niciodată și ca și cum înainte de cele 30 minute în care ne-am tot sărutat, ultima dată am fi făcut asta acum 5 minute nu acum 3 ani și ceva.
-Mă derutezi...
-Nu ai pentru ce să simți asta. Uite, iți las timp de gândire. Aștept răspunsul tău să știu dacă vrei sau nu să mai fii cu mine. Dar, până plec în casă nu am de gând să mă dezlipesc de tine.
-Asta e OK, nu mă deranjează.
-Da, scumpule. Acum, văd că mi-a lipsit atâta bucurie din viața mea.
-Iubita mea...
- Strânge-mă în brațe!
Ryan s-a conformat și m-a strâns în brațe așa cum o făcea cu 3 ani în urmă, cu tandrețe. Și-a dat și el seama de acest lucru și s-a îndepărtat brusc de mine.
-Nu e nevoie sa iți negi sentimentele. Nu te mai preface! Nu cu mine. Ai uitat că te cunosc cel mai bine? Spun eu hotărâtă.
-Și ce facem?
-Nu contează viitorul. Să ne trăim prezentul, iubirea mea. Conformeaza-te cu asta! Nu mai diseca atât situația. Este o problema legată de iubire, iar iubirea nu trebuie gândită ci doar simțită!
Eram foarte fericită în brațele lui, chiar dacă el era neîncrezător, îmi răspundea la fiecare sărut, la fiecare îmbrățișare. Cu siguranță nu vroiam să plec în casă prea curând.
-Zi-mi că mă iubești! Îl îndemn eu. Nu mai fii speriat nu ai pentru ce! Este momentul nostru și trebuie și îmi doresc să ni-l trăim din plin, fără minciuni, indiferent de ce se va întâmpla mâine cu noi.
-Ai dreptate. Contează doar seara asta! Te iubesc la fel sau poate chiar mai mult ca în trecut.
-Scumpul meu, în sfârșit ai spus-o. Mă faci atât de fericită, și simțeam cum o lacrimă i se rostogolea pe obraz și o lua ușor la vale spre buze de unde eu i-am șters-o cu un sărut.
-Nu e nevoie să plângi! Te iubesc!
-Uneori nu sunt atțt de sigur de ceea ce sunt în vița ta.
-Ești totul pentru mine, atunci de ce crezi că mi-a luat un an să îmi revin după ce ne-am despărțit? Dacă nu-l cunoșteam pe Seth cine știe ce se întâmpla cu mine!
-Dar, vezi tu mereu ai avut pe câte cineva.
-Așa e, pentru că singură nu puteam face față. Seth mi-a fost un foarte bun prieten.
-Da, mai știi ziua în care ați vrut tu și Lydia să vă întâlniți cu mine? Erați cu Seth. Am crezut că e noua cucerire a Lydiei, asta până am aflat că exat în ziua aia făceați o lună împreună. Am crezut că mor. Atunci mi-a părut atât de rău că am renunțat așa ușor la tine! Atunci am înțeles că te-am pierdut, chiar dacă până atunci nu am vrut să-ți mai răspund la mesaje, nu am vrut să mai acord o șansă relației noastre. Erai așa fericită.
-Era de fațadă! Te mințeam pe tine și în același timp și pe mine, poate te uitam odată și odată!
Asta e lucru clar, dar nu stiu ce se va intampla cu noi ca nu mai vreau sa sufar din nou.
-Lasa asta. Ai uitat? Asta e seara noastra si nimic nu mai conteaza.
-Da, nimic...
Si ma strange in brate si ma saruta lung asa cum numai el stia.
-Dar cu Tyler cum ramane? Il iubeai?
-Serios iti zic ca simt ca inima mea nu il mai cunoste! S-a sters tot ce s-a intamplat in ultimii ani e ca si cum nu am incetat niciodata sa te iubesc si stii ca nu mint. Stii ca sunt foarte sincera mereu si ca mai ales in legatura cu asa ceva nu as fi in stare sa mint. Plus ca stii si tu ce fiori imi dai.
-Asta asa e! Vibrezi in bratele mele.
-Nu! Simt ca in sfarsit traiesc in bratele tale!!! Totul e minunat. As vrea sa nu se termine niciodata ziua de azi, dar din pacate deja s-a facut prea tarziu si trebuie sa intru in casa.
-OK, te conduc.
Tot drumul am mers de mana, iar in fata scarii m-a sarutat din nou, de data asta sarutul parea trist, dar insetat, ca un sarut de adio..
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu